Ultimele competiții juvenile înainte de Competiția Națională de Baby și Minibaschet, respectiv Campionatele Naționale Under 16 masculin și feminin, au mai adus o medalie echipelor clujene.
Performera a fost echipa feminină ACS NBS Cluj-Napoca. Formaţia clujeană, antrenată de Tudor Dumitrescu, a câştigat finala mică la Turneul Final organizat la Sfântu Gheorghe, scor 62-60 cu Olimpia Bucureşti. Cu de 3 victorii şi 2 înfrângeri, ACS NBS termină competiţia pe locul 3, iar bilanţul general al sezonului este de 22 de victorii şi 4 înfrângeri.
La Sfântu Gheorghe au fost prezente alte două echipe din judeţul Cluj, ACS Smart Basketball Team şi LAPI Dej.
ACS Smart Basketball Team a terminat competiţia pe locul 5, cu 3 victorii şi 2 înfrângeri, iar bilanţul sezonului a fost de 16 victorii şi 10 înfrângeri.
LAPI Dej s-a clasat pe locul 8, nereuşind să câştige niciun meci la Sfântu Gheorghe, însă au obţinut 8 victorii şi 18 înfrângeri în acest sezon.
Clasamentul final la Sf. Gheorghe:
1. Dan Dacian București
2. Gladius Mureșul Târgu Mureș
3. NBS Cluj-Napoca
4. Olimpia Bucuresti
5. Smart Basketball Team Cluj-Napoca
6. CSM Constanța
7. Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
8. LAPI Dej
Premii speciale:
- MVP: Maria Cimpoieru (Dan Dacian București)
- ECHIPA best five – Alexia Mărcuș (Gladius Mureșul Târgu Mureș), Arina Rieka (Dan Dacian București), Tania Șchiopu (Gladius Mureșul Târgu Mureș), Maria Carmen Dan (Dan Dacian București), Sara Avram (NBS Cluj-Napoca)
- CELE MAI MULTE PUNCTE ÎNSCRISE – Rebeka Tusa (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe)
- CELE MAI MULTE RECUPERARI – Arina Rieka (Dan Dacian București)
- CELE MAI MULTE PASE DECISIVE – Amira Bou Chedid (CSM Constanța)
- CEA MAI DE PERSPECTIVA SPORTIVĂ – Sofia Lapustea (NBS Cluj-Napoca)
- TROFEUL FAIR-PLAY “ECATERINA SAVU” – LAPI Dej
La masculin, ACS U-BT s-a clasat pe locul patru la Oradea, după ce au pierdut finala mică, scor 56-84 cu LPS Târgu Mureş. Baschetbaliştii clujeni au adunat 2 victorii şi 3 înfrângeri la Oradea, iar în acest sezon 10 victorii şi 12 înfrângeri.
CSȘ Viitorul Cluj-Napoca a jucat la Iaşi meciurile Turneului Final B şi s-au clasat pe locul 3 (11 în ierarhia generală), cu 3 victorii şi 2 înfrângeri (15 victorii şi 6 înfrângeri la general).
Clasamentul final la Oradea:
1. CSS CSM Ploiești
2. CSU Andu Sibiu
3. LPS Târgu Mureș
4. U-BT Cluj-Napoca
5. Leii București
6. Agronomia București
7. CSM Oradea
8. Laguna București
Premii speciale:
- MVP – David Rașoga (CSS CSM Ploiești)
- ECHIPA IDEALĂ A COMPETIȚIEI – David Rașoga (CSS CSM Ploiești), Radu Cepoi (U-BT Cluj-Napoca), Leonard Tompea (Leii București), Petro Bilous (CSU Andu Sibiu), Zsolt Szekely (LPS Târgu Mureș)
- CEL MAI BUN MARCATOR – Leonard Tompea (Leii București)
- CEL MAI BUN RECUPERATOR – Sebastian Bacila (CSU Andu Sibiu)
- CEL MAI BUN PASATOR – David Rașoga (CSS CSM Ploiești)
- CEL MAI DE PERSPECTIVA SPORTIV – Alexandru Șerban (Agronomia București)
- TROFEUL FAIR-PLAY “TITUS TARĂU” – CSM Oradea