Connect with us

Baschet de performanță

U19: Universitatea Cluj, la start

”Studenții” sunt singurii clujeni ce vor evolua la această categorie de vârstă.

U19: Universitatea Cluj, la start

CS Universitatea Cluj a înscris o echipă în cadrul Campionatului Național Under 19, prima competiție din baschetul autohton ce va avea startul, urmând să înceapă chiar în acest week-end.

CS Universitatea s-a înscris in extremis în competiție, după ce Consiliul Director al Federației Române de Baschet a decis acceptarea mai multor echipe înscrise în campionatele juvenile după expirarea perioadei oficiale de înscrieri.

”Universitarii” au fost distribuiți în Grupa D, alături de CSU Știința București și Amicii Pitești, prima dintre ele fiind organizatoarea primului turneu. Acesta va avea loc, așadar, în sala RomSilva din capitală, CS Universitatea urmând să joace sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 10, în compania piteștenilor, pentru ca duminică, de la aceeași oră, să dea piept cu gazdele.

Față de felul în care era programat să se desfășoare Campionatul Național Under 19 (disponibil AICI), se schimbă prima fază, grupele având în componență doar câte trei echipe (detalii aici).

More in Baschet de performanță