Connect with us
U13 smart

Baschet de performanță

U14: Trei echipe clujene la start

Două echipe feminine și una masculină vor reprezenta județul în CN U14.

U14: Trei echipe clujene la start

Federația Română de Baschet a anunțat participantele în Campionatul Național Under 14, atât la feminin, cât și la masculin, fiind stabilită totodată și componența grupelor pentru prima fază a competiției.

La masculin, Clujul este reprezentat de o singură echipă, cea a clubului ACS U-BT, repartizată în Grupa 8. Sunt 44 de echipe aliniate la start, împărțite în 11 grupe de câte patru echipe.

În prima fază, cea Zonală, echipele vor juca două turnee de câte trei meciuri, respectiv tur și retur, urmând ca în faza următoare primele trei clasate să se califice în Grupa Valorică A (GVA), celelalte urmând să joace în Grupa Valorică B (GVB).

Așadar, adversarele ACS U-BT din cadrul Grupei 8 sunt ACS Wildcats Baia Mare, CSM VSKM Târgu Mureș și LPS Târgu Mureș. Primul turneu este prevăzut a se disputa în perioada 1-2 octombrie, locațiile nefiind încă stabilite.

În privința campionatului feminin, sistemul competițional a suferit mai multe modificări, dat fiind faptul că s-au înscris 21 de echipe. Astfel, acestea vor juca în prima fază în grupe de câte trei, primele două clasate avansând în GVA. Ultimele clasate constituie GVB.

Clujul are două reprezentante la acest nivel, prin cluburile ACS Smart Basketball Team și CS Universitatea. Ambele fac parte din Grupa 1, alături de ACS Gladius Târgu Mureș.

Similar categoriei masculine, primul turneu al fetelor va avea loc în perioada 1-2 octombrie, însă va programa doar două meciuri pentru fiecare echipă.

Vom reveni cu locațiile de disputare ale turneelor.

SISTEM COMPETIȚIONAL JUNIORI
Click pentru sistemul de desfășurare a competițiilor în Campionatele Naționale de Juniori 2022-2023

Urmărește-ne pe Facebook

Categorii


TAG CLOUD

3x3 ajb trophy arbitri baby domocos dumitrescu EYBL Featured federatia romana de baschet foto jr. ajb trophy Jr. NBA jr ajb skills L.A. Baschet lapi lapi dej lapuste liga I mini nbs România servus baschet smart sr. ajb trophy u-banca transilvania u-bt u12 u13 u14 U15 u16 u17 u18 u19 under 12 under 13 under 14 under 15 under 16 under 17 under 18 under 19 under 20 universitatea viitorul

More in Baschet de performanță