Connect with us

Baschet de performanță

U14: Grupele și sistemul competițional

Sunt 50 de echipe masculine și 30 feminine la start

U14: Grupele și sistemul competițional

Federația Română de Baschet a publicat grupele pentru Campionatul Național Under 14, dar și formatul competițiilor feminine și masculine.

În întrecerea băieților, cele 50 de echipe înscrise, printre care și clujenii de la ACS U-BT, au fost împărțite în 10 grupe de câte cinci echipe, Clujenii sunt în Grupa F, alături de CSM Oradea, ACS Wildcats Baia Mare, LPS Bihorul CSM Oradea și ACS Gladius Lucky Dragons Târgu Mureș.

În Faza 1, acestea se vor întâlni pe parcursul a două turnee de câte două meciuri, urmând ca primele două clasate, alături de primele patru din clasamentul ocupantelor locurilor trei să se califice în Grupa Valorică A (GVA), celelalte urmând să continue în Grupa Valorică B.

Faza a 2-a va cuprinde tot două turnee în grupe de câte patru echipe, așadar tur-retur, iar primele două clasate din fiecare grupă continuă în GVA, unde se formează cele două grupe semifinale de câte șase echipe. Din acestea, primele patru din fiecare grupă se califică la Turneul Final.

În secțiunea feminină, Clujul este reprezentat de ACS Smart Basketball Team și ACS NBS Cluj-Napoca, ambele fiind distribuite în Grupa E. Adversare în Faza 1 le vor fi CSM Târgu Mureș, ACS Rookies Oradea și CS MP Sport Timișoara.

După Faza 1, primele trei clasate se califică în Grupa Valorică A, unde vor forma două grupe de câte cinci echipe și două grupe de câte patru. Celelalte formații vor juca în Grupa Valorică B.

La finele Fazei a 2-a, primele trei clasate din fiecare grupă vor forma cele două grupe semifinale de câte șase echipe, din care se vor alege cele opt participante la Turneul Final A.

Atât la masculin, cât și la feminin, turneele Fazei 1 vor avea loc în 18-19 noiembrie și 2-3 decembrie, iar cele din Faza 2 în 13-14 ianuarie 2024 și 3-4 februarie 2024.

More in Baschet de performanță