La acest final de săptămână se vor juca meciurile decisive pentru calificarea la Turneul Final, la masculin şi feminin, categoria Under 14, echipele clujene urmând să se deplaseze la Târgu Jiu, Valea Călugărească, Constanţa şi Braşov.
La feminin, ACS Smart Basketball Team va juca la Târgu Jiu meciurile Grupei D, Grupa Valorică A (GVA), după următorul program:
- Sâmbătă, 15 martie:
- ora 12.00: CS BBB Raptors Berceni – ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca
- ora 18.00: ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca – CSM Târgu Jiu
- Duminică, 16 martie:
- ora 10.00: ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca – LPS Alba Iulia
Clujencele sunt pe locul trei în cea mai echilibrată grupă din această fază a competiției, având bilanț similar primelor două clasate, respectiv o două victorii și o înfrângere.
ACS LA Baschet va juca la Valea Călugărească meciurile Grupei E, Grupa Valorică B (GVB), astfel:
- Sâmbătă, 15 martie:
- ora 12.00: ACS LA Baschet – CS Valea Călugărească
- ora 19.00: CSM Alexandria – ACS LA Baschet
- Duminică, 16 martie:
- ora 10.00: ACS LA Baschet – ACS BC Sirius Târgu Mureş
ACS L.A. Baschet a cedat toate meciurile în turul grupei, fiind clasată, așadar, pe ultima poziție.
Vă reamintim că în această stagiune Turneele Tinale A și B vor avea câte 12 echipe la start.
La feminin, la Turneul Final A se califică primele două locuri din cele patru grupe GVA, alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor trei. Acestora li se vor alătura cele mai bune două câștigătoare ale grupelor GVB. Turneul Final B va fi compus din celelalte echipe ale grupelor GVA, alături de restul de câștigătoare de grupe din GVB.
La masculin, ACS U-BT 1 Cluj-Napoca va merge la Constanţa pentru partidele Grupei a 4-a GVA şi va juca după următorul program:
- Sâmbătă, 15 martie:
- ora 11.00: ACS U-BT 1 Cluj-Napoca – CS SCM winsed.swiss Timişoara
- ora 17.00: CSM Oradea – ACS U-BT 1 Cluj-Napoca
- Duminică, 16 martie:
- ora 11.00: CSM Constanţa – ACS U-BT 1 Cluj-Napoca
În tur, clujenii au bifat o victorie și două înfrângeri, fiind pe locul al treilea în grupă.
ACS U-BT 2 Cluj-Napoca va merge la Braşov pentru partidele Grupei a 9-a GVB si va juca astfel:
- Sâmbătă, 15 martie:
- 09.00 CSŞ Braşovia Braşov – ACS U-BT 2 Cluj-Napoca
- 14.00 ACS U-BT Cluj-Napoca – CS Amicii Piteşti
Clujenii conduc grupa, cu două victorii în tur.
La Turneul Final A masculin se califică primele două locuri din cele patru grupe GVA, alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor trei. Acestora li se vor alătura cele mai bune două câștigătoare ale grupelor GVB. Turneul Final B va fi compus din celelalte echipe din grupele GVA, alături de șase câștigătoare de grupe din GVB.