-
-
by
AJB Cluj
Proiectul “Servus, BASCHET”, depus de către Asociația Județeană de Baschet Cluj, a fost declarat eligibil, în urma ședințelor Comisiei de evaluare și selecție a proiectelor sportive depuse de structurile afiliate pentru accesarea fondurilor Federației Române de Baschet în cadrul Programului Național – Să creștem sănătos prin baschet.
Proiectul presupune organizarea unei competiții baschetbalistice destinate copiilor sub 11 ani între școlile clujene și are ca scop descoperirea talentor din rândul copiilor nelegitimați la structuri sportive din municipiul Cluj-Napoca, prin atragerea lor spre practicarea baschetului într-un cadru organizat.

Prin implicarea partenerilor – cluburi sportive afiliate la AJB Cluj sau în curs de afiliere, ne dorim să asigurăm continuitate în pregătire pentru acei copii care dovedesc calități pentru practicarea baschetului, dezvoltând aria de selecție pentru cluburile implicate.
De asemenea, proiectul este o oportunitate pentru atragerea și dezvoltarea tinerelor talente pentru practicarea activității de arbitraj.
Prin acest proiect se urmărește, totodată, conștientizarea în rândul copiilor asupra necesității adoptării unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului, în contextul izolării prelungite cauzate de pandemia Covid-19.
Grupurile țintă și beneficiarii proiectului sunt:
- aproximativ 240 de elevi, băieți și fete, din ciclul primar din cadrul a 16 școli din municipiul Cluj-Napoca
- în jur de 30 de profesori de educație fizică și sport din cele 16 instituții implicate
- 5-10 tineri practicanți de baschet aflați în ultimii ani de juniorat dornici de a aprofunda desfășurarea activității de arbitraj
Etapele proiectului
- 01 aprilie – 10 aprilie: etapa administrativă și de promovare
- 10 aprilie – 01 mai: etapa de informare și educare prin organizarea de workshop-uri cu tematici specifice: nutriție și hidratare în sport, prevenția accidentărilor, oportunități de carieră prin sport etc.
- 02 mai – 31 mai: etapa competițională – etapa / cartier sau zonă
- grupe de 4 echipe (școli) în 4 cartiere (zone) din municipiul Cluj-Napoca
- 01 iunie: etapa finală
- turneu Final-Four (semifinale – finale) la care se califică echipa cîștigătoare din fiecare cartier.
Toate școlile din municipiu au fost invitate să participe, urmând ca în scurt timp să publicăm lista instituțiilor participante.
Amalia Marchiș, președintele Asociației Județene de Baschet Cluj, precizează:
”Ne dorim să venim în sprijinul cluburilor clujene, să le reconectăm cu școlile după o perioadă lungă de pandemie, în care activitatea sportivă a fost cvasi-suspendată. Suntem convinși că bucuria copiilor de a face sport ne va molipsi pe toți și va fi un proiect deosebit, care să aducă la un loc profesorii de educație fizică și sport, antrenorii, arbitrii, sportivii și specialiștii pregătire fizică, psihologică și nutriție! Acesta este, de altfel, rolul nostru, al Asociației Județene, de a fi un liant între toți cei care fac parte din lumea baschetului clujean.”

SISTEM COMPETIȚIONAL JUNIORI

Urmărește-ne pe Facebook

Baschet de performanță
U13: Locațiile și programul turneelor din Faza a 2-a

Baschet de performanță
U17: Componența grupelor și sistemul competițional

Baschet de performanță
U16: Adversarii NBS de la Turneul Final

Baschet de performanță
Liga I: Calificare în Playoff pentru CS Universitatea Cluj

Baschet de performanță
U14: Victorii pe linie în Grupa Valorică A

Campionatul Județean - AJB Trophy
AJB Trophy 2021, câștigat de juniorii U-BT!

Baschet de performanță
Sistem competițional juniori

Baschet de performanță
Jr. AJB Trophy: Finalul primei ediții

Baschet de performanță
U14: 17 sportivi și trei antrenori din Cluj la trialul FRB

Jr. AJB Trophy
Jr. AJB Trophy: Grupele băieților

Jr. AJB Trophy
Jr. AJB Trophy: Grupele competiției feminine

Baschet de performanță
U20: ACS U-BT, campioană națională!

Baschet de performanță
Liga I: Victorie la limită cu ”satelitul” Oradiei
Categorii
- Arbitraj (4)
- Baschet de performanță (413)
- Campionatul Județean – AJB Trophy (28)
- EYBL (31)
- Jr. AJB Trophy (12)
- Jr. NBA (7)
- News (508)
- Servus Baschet! (19)
- Sportul pentru toți (4)
- Sr. AJB Trophy (4)
TAG CLOUD
3x3 ajb trophy arbitri baby brie domocos dumitrescu EYBL Featured federatia romana de baschet foto jr. ajb trophy Jr. NBA jr ajb skills lapi lapi dej lapuste liga I mini nbs România servus baschet smart sr. ajb trophy u-banca transilvania u-bt u12 u13 u14 U15 u16 u17 u18 u19 under 12 under 13 under 14 under 15 under 16 under 17 under 18 under 19 under 20 universitatea viitorul