Connect with us

Baschet de performanță

Convocări pentru Youth Development Fund

Convocări pentru Youth Development Fund

Trei sportivi clujeni născuți în 2012 și doi antrenori au fost convocați de către Federația Română de Baschet la acțiuni din cadrul FIBA Youth Development, respectiv o pregătire centralizată de trei zile și participarea la un turneu internațional de patru zile, disputat în capitală.

Sportiva Maria Zirbo de la ACS Napoca Baschet School, alături de Nikolas Pop și Adelin Ionescu de la ACS U-BT Cluj-Napoca se vor prezenta în București pe 9 mai, urmând ca până în 12 să se pregătească centralizat. Apoi, în intervalul 12-17 mai, la Arena de Baschet va avea loc turneul YDF, în care România va întâlni selecționatele Bulgariei, Macedoniei de Nord, Turciei și Kosovo, atât la feminin, cât și la masculin.

Totodată, în staff-ul selecționatei României au fost cooptați și antrenorii de juniori Mihai Popa (ACS U-BT Cluj-Napoca) și Andreea Lazăr (ACS L.A. Baschet Cluj-Napoca).

Programul meciurilor României poate fi consultat pe site-ul FRB aici, urmând ca meciurile să fie transmise pe FRB TV.

More in Baschet de performanță