Connect with us

Baschet de performanță

3X3: Locul 10 pentru echipele clujene

FOTO: FRBaschet / Facebook

3X3: Locul 10 pentru echipele clujene

CS Universitatea Cluj a luat startul cu două echipe la Cupa României de 3×3, competiție organizată de către Federația Română de Baschet la finalul săptămânii trecute în capitală, la Arena de Baschet.

La competiția feminină, categoria Open, au concurat 12 echipe, iar clujencele, în componența Alexia Rus, Beata Bara-Nemeth, Ioana David și Ruxandra-Diana Chiș, au încheiat pe locul 10, după două meciuri disputate:

  • CS Agronomia București – CSU Cluj 14-12
  • CSU Neptun – CSU Cluj 22-13

La categoria Open masculină s-au înscris 14 echipe, iar clujenii, mai precis sportivii Alex Laslo, Mihnea Brie, Daniel Mureșan și Tudor Zaharie, au disputat trei meciuri, încheind de asemenea pe locul 10 la finalul întrecerii. Ei au avut o victorie înainte de timpul regulamentar și au cedat la limită celelalte două meciuri:

  • Sportul Studențesc – CSU Cluj 19-18
  • CS Rapid București – CSU Cluj 14-21
  • CSU Cluj – Shooting Stars Buftea 20-21

Titlurile au fost adjudecate de CSU Neptun la feminin și CSU Știința București la masculin.

More in Baschet de performanță